În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administratia publică, cu modificările și completările ulterioare, administrația locală, a decis realizarea on-line a dezbaterii publice privind elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a comunei Somova, pentru perioada 2021 – 2027, ținând cont de evoluția actuală a pandemiei de Coronavirus COVID-19 și măsurile necesare de întreprins pentru păstrarea sănătății populației.
Strategia de dezvoltare locală reprezintă unul din paşii cei mai importanţi care susţin procesele de dezvoltare locală, contribuind semnificativ la creșterea absorbției fondurilor europene nerambursabile, a capacității instituționale, la transparența actului de guvernare locală, la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și implicit va îmbunătăți șansele unei creșteri economice și sociale durabile, inteligente și incluzive. În esenţă, acest tip de strategie clarifică pe termen mediu şi lung care sunt direcţiile şi domeniile spre care se orientează efortul de dezvoltare al comunităţii, de aceea dorim să reflecte cât mai fidel posibilitățile reale de dezvoltare ale comunei.
Daca sunt propuneri sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de strategie supus consultării publice se pot depune până la data de 09.06.2021
- ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - prin poștă sau curier rapid la adresa: loc.Somova, str.Galatiului, nr.49, jud. Tulcea
- personal, la sediul primăriei: loc.Somova, str.Galatiului, nr.49, jud. Tulcea
Puteti descarca de mai jos documentele atasate.

